A fost odata, acum 100 de ani….Hotel Cismigiu

lucrare de licenta la comanda ...Share on FacebookShare on Google+Email this to someone

Zi de zi, zeci, sute, mii de oameni trec prin fata lui, grabiti, nervosi, bucurosi, obositi, interesati ori indiferenti. Pe toti ii stie, pe toti ii cunoaste;, pe unii i-a ascuns de furia oamenilor si a armelor, pe altii i-a primit doar ca sa aibe un adapost deasupra capului dezgolit si a trupului flamand, pentru altii a servit drept casa in vremea studentiei lor, iar pentru altii, un moft. Nu a zis “nu” nimanui, a stat cu aceeasi mandrie in acelasi loc vreme de 100 ani, asimiland povestile ce se derulau in interiorul lui, unele triste, altele magice ori tragice. A trait odata cu oamenii, le-a servit drept ajutor, i-a primit cum a putut pe toti care i-au pasit pragul iar apoi…i-a privit cum pleaca. Unii se intoarceau in locul unde stiau ca au fost ocrotiti, rasfatati sau poate chiar speriati, iar altii au fost atat de impresionati incat au vrut sa duca povestea mai departe, asezand-o pe o foaie de hartie.  Toate sunt franturi, mici bucati dintr-un puzzle prea mare, vechi de 100 de ani.

 

Totul a inceput in 1912.

 

Hotel Cismigiu a fost prima cladire costruita pe Bulevardul Regina Elisabeta. Pentru ca era pozitionat in centrul orasului camerele lui erau mereu pline si gata sa satisfaca cerinte dintre cele mai sofisticate. Intrarea in hotel se facea printr-o usa rotativa de lemn iar camerele erau decorate cu foite de aur. Cu o capacitate de aproximativ 200 camere, “Cismigiu” a fost considerat unul dintre cele mai mari hoteluri din Bucuresti.

Si-a schimbat infatisarea de-a lungul timpului, serviind drept hotel, camin studentesc, dar avand mereu acelasi scop: de a oferi un acoperis sigur deasupra celor ce ii paseau pragul. Cu timpul, puterile au inceput sa-l lase pe batranul templu, ce azi este numit pe buna dreptate o bijuterie arhitecturala,  si cum nimeni nu ii intindea o mana de ajutor, a continuat sa-si primeasca neobositii oaspeti, cum a putut. Unii ii erau inca recunoscatori, altii duceau vorba ca ar fi prea vechi si putred ca sa mai fie sigur. E ca si cum i-ai tipa unui batran in fata ca a imbatranit si nu mai e bun de nimic, fara ca tu sa faci nimic pentru el, fara sa ii intinzi o mana sau sa strigi dupa ajutor pentru ca el nu poate. A trecut dintr-o mana intr- alta, de la un interes politic la unul personal, cu toate astea el avea nevoie de altceva. Avea nevoie sa fie renovat, ajutat sa ofere serviciile si cazarea de alta data.

Ajutorul a venit, tarziu, greoi, vrand parca sa dea ragaz oamenilor de a-si intoarce privirea spre cladirea ce o data a stat mandra in fata lor.

La o aruncatura de bat de Parcul Cismigiu, vis-à-vis de Primaria Capitalei se inalta acum, sub o noua infatisare perla Micului Paris, care in ciuda noului look, duce in spatele batran, 100 de ani de istorie, amintiri, legende…povesti de viata.

 

 

 

 

ianuarie 9, 2015