Cum transformi o lucrare de diplomă obișnuită într-una de nota maximă ?

4 (2)

Ce absolvent de studii superioare nu s-a simțit cel puțin o secundă frustrat la aflarea veștii că un banal coleg de-al său a obținut o notă mult mai mare decât el cu ocazia susținerii lucrării de diplomă ?

Și cu siguranță că sentimentul frustrării este cu atât mai accentuat cu cât știi că ai făcut tot ceea ce trebuia / ți-a fost recomandat-impus de către cadrul didactic îndrumător, dar și că ai depus eforturi deosebite în procesul de elaborare al respectivei lucrări de diplomă, indiferent de tipul acesteia (lucrare de licență, disertație master, teză de doctorat, lucrare de grad didactic, etc), de domeniu ori de tema aleasă.

Te întrebi în astfel de momente ce anume a făcut diferența la notare, în fața comisiei de evaluare ? Sau dacă diferențele dintre lucrarea ta de diplomă și una mult mai bine cotată au fost majore, ușor sesizabile la prima vedere ? Cu siguranță că nu, știut fiind faptul că deseori unele detalii minore sunt remarcate și apreciate de către membrii comisiei de evaluare, când vine vorba de notarea unei lucrări de diplomă !

Ce face diferența dintre o lucrare de diplomă bună și una foarte bună ? Așa cum spuneam, anumite „detalii”, cum ar fi :

  • Modul de realizare al introducerii lucrării de diplomă
  • Structura lucrării de diplomă – aceasta trebuie să fie cât mai coerentă și cursivă
  • Titlurile capitolelor lucrării de diplomă (implicit cel al subcapitolelor aferente) – un titlul „bun” trebuie să fie de impact, reprezentativ pentru conținutul capitolului (subcapitolului) respectiv
  • Modul de prezentare al rezultatelor cercetării / studiului de caz
  • Modul de elaborare al concluziilor lucrării de diplomă și implicit cel de concepere a eventualelor recomadări
  • O bibliografie cât mai de actualitate, complexă, atent aleasă

Dacă ai nevoie de o mână de ajutor în procesul complex de elaborare/realizare a unei lucrări de diplomă (lucrare de licență, disertație master, teză de doctorat, lucrare de grad didactic, etc) nu ezita să ne contactezi – www.redactarelacomandă.ro !

 

octombrie 12, 2015