Monthly Archives: ianuarie 2015

Contul si efectuarea inregistrarilor contabile in conturi

Published lucrare la comanda


         Contul, reprezinta inscrisul contabil cu ajutorul caruia  se urmareste zi de zi , in expresie valorica  ( uneori si cantitativ) existenta si miscarea bunurilor si valorilor patrimoniale, a surselor de formare a  fondurilor si capitalului, a obligatiilor si drepturilor de creanta ale agentilor economici.

Contul reprezinta  totodata  principalul instrument de lucru al  contabilitatii care  sta la baza intocmirii situatiilor economico-financiare  si a bilantului contabil ale unitatilor economice.

Principalele elemente ale  contului contabil sunt:

  • titlul contului, respectiv simbolul si denumirea acestuia;
  • debitul si creditul contului in care sunt inregistrate operatiile economice;
  • rulajul contului(debitor si creditor), obtinut prin insumarea valorilor inscrise in debitul si respectiv creditul acestuia;
  • soldul contului (debitor sau creditor), se stabileste ca diferenta intre soldul initial, plus intrarile, minus iesirile.

Dupa modul de functionare a lor, conturile se impart in doua categorii fundamentale :

conturi de activ,  ale caror sume se inscriu in  activul bilantului contabil, care reflecta existenta si  miscarea mijloacelor patrimoniale sub aspectul componentei acestora;

– conturi de pasiv, ale caror sume se inscriu in  pasivul bilantului, care reflecta existenta si miscarea elementelor patrimoniale sub aspectul provenientei, a surselor de finantare a acestora;

conturi bifunctionale, care sunt in special conturi care au rolul de calcul economic.


Regulile de baza ale functionarii conturilor contabile sunt :

  1. Conturile de activ incep sa functioneze prin a se debita.  Se debiteaza cu  intrarile, majorarile, cresterile elementelor de activ si se crediteaza cu iesirile, micsorarile, scaderile elementelor de activ. Pot avea sold final debitor sau balansat(zero).
  2. Conturile de pasiv incep sa functioneze prin a se credita. Se crediteaza cu toate intrarile, majorarile, cresterile elementelor de pasiv si se debiteaza cu iesirile, micsorarile, scaderile elementelor de pasiv. Pot avea sold final creditor sau balansat(zero).


Pentru  a se asigura o folosire unitara a tuturor conturilor  de catre agentii economici a fost elaborat de Ministerul Finantelor  Planul de conturi general  in care sunt sistematizate conturile pe urmatoarele clase: conturi de capitaluri; conturi de active imobilizate; conturi de stocuri si produse in curs de executie;  conturi de terti; conturi de trezorerie; conturi de cheltuieli; conturi de venituri; conturi speciale; conturi interne de gestiune.

Clasificarea conturilor  pe clase si grupe s-a facut in raport cu elementele de activ si pasiv  din bilant, veniturile si cheltuielile fiind delimitate in raport cu datele din bilantul contabil, contul de profit si pierderi si cu anexele la bilant.

Legea contabilitatii prevede ca, contabilitatea unitatilor economice se tine in partida dubla, iar  acest lucru trebuie sa asigure:

  • inregistrarea cronologica si sistematica in contabilitate a tuturor operatiilor economice, in debitul unui cont si in creditul altui cont ;
  • stabilirea totalului sumelor debitoare si a totalului sumelor creditoare si a soldului final ( debitor sau creditor) pentru fiecare cont;
  • intocmirea balantei de verificare a conturilor;
  • intocmirea bilantului contabil, a situatiilor veniturilor, cheltuielilor si profitului prin contul de profit si pierderi.
ianuarie 9, 2015


Published lucrare la comanda

The Kingdom of Belgium is a multilingual and multicultural country, being at a “crossroads” in Europe, with a parliamentary democracy under a hereditary constitutional monarch. After obtaining its independence in 1830, Belgium’s influence in Europe and worldwide continued to grow, becoming for some countries a political model worthy of being pursued. Being one of the founding members of the European Union and retaining the headquarters of the North Atlantic Treaty Organization in Brussels, making the city the “unofficial” capital of Europe, emphasises Belgium’s vital role in international politics. However, today, the “country of waffles and chocolate” faces a serious political crisis that has negative effects for both its domestic policies and international arena, to be more specifically the Euro area. Belgium has been without a proper government for 517 days, breaking the record of Iraq’s 2009 struggle of 289 days to form a government, mainly because political leaders cannot reach a consensus in order to rule Belgium. Nonetheless, the root of this problem lies within the ethnical division of the country and the separatist parties in Flanders, on one side, and the pro-unionists in Wallonia, on the other.                                                                                                     This paper will proceed as follows. Firstly, in order to understand the crisis that the Belgian state deals with, a short analysis of the Belgian historical background will be made, presenting the causes that led to the crisis that tends to split Belgium into two or three separate entities, followed by the devolution conundrum and ethnic federalism. Secondly, the paper will examine the political crisis, from the 2007 elections until today, together with the consequences on society as a whole. The outcome of a Belgium and Brussels partition will be delivered, together with a pertinent conclusion of the paper.

  1. Historical background

Belgium’s 181-year history holds many of the starting points of today’s difficulties. Since 1831, with the enthroning of King Leopold I, Belgium was set on the course of parliamentary democracy.                                                                                                                                                           After the 1830s Belgian revolution, the Belgium that rose was an independent and Catholic state. At first, French was the dominant language in Brussels and thus French-speakers in Wallonia dominated the country for much of the last century. However, due to a decline in Wallonia’s traditional industries, such as coal and steel, the Flemings increasingly feel that they are financially supporting the less productive south. Also, they believed that the French speakers did not respect the Flemish culture because the French speakers often refused to learn Flemish.             During the Second World War, because the German occupation considered Dutch a Germanic language, they passed laws that protected the Dutch language in Flanders. Basically, they encouraged ill feelings between the Flemings and French-speaking Walloons. After World War II, Belgian politics started to be dominated by the autonomy of the two main language communities. Tensions arose and even the unity of the Belgian state was questioned. In 1993, Belgium became a federal State through a constitution reform that also provided for the direct election of the members of community and regional legislative councils.

  • Devolution conundrum and ethnic federalism

Federal change in Belgium has followed a decentralist path. For many years, the two main linguistic and cultural communities inhabited a unitary constitutional Belgium, up until the 1960s. Over the past four decades, a series of constitutional reforms have devolved the power from the national level to the regional ones, leading in the end to a constitutional revision formalizing Belgium’s federal character in 1993. Today, the executive and legislative powers are divided among the Federal Government, the three geographical regions and the Dutch, French and German-speaking communities. The communities, regions, language areas, provinces, and municipalities are the five most important sub national entities of Belgium, as laid out into the Belgian Constitution. The institutional communities are geographically determined, having a precise and legally established area in which they can exercise their competencies.                 Belgium’s unique devolution reforms split the country three ways. In the 1970s and 1980s, constitutional reforms were proposed in order to lessen the tensions in Belgium. In 1970, communities representing the Dutch-speakers, French-speakers, and the German-speaking population were made. Each community deals with sport, education and cultural matters. This was followed by the creation of the three geographical regions: Flanders to the north, Wallonia to the south, and the capital, Brussels. However, Brussels’ residents belong to the community of their native language.                                                                                                                         In 1984, the German language community was given its own legislative Assembly and executive. The devolution of educational responsibilities to the community level is perhaps the most striking change. Following this, Brussels was also given its own legislative Assembly and executive. Cultural fragmentation has come to dominate Belgian politics, despite the efforts to accommodate ethnic diversity through state reform. The parallel political system, in which each region has its own parties, reinforces the division. Nowadays, the Flemish and Belgium community live in different areas, speak different languages, watch different televisions and read different newspapers. There are no national political parties; the education system is segregated, the only conclusion being that the country promotes division rather that unity. Basically, Belgium has six governments, each with its own parliament and cabinet ministers: the federal government, that manages the areas that affect the interests of all Belgians (social security, pension management, fiscal issues, justice, defence), the Flemish government, which also plays the role of the Dutch-speaking community government, the Walloon regional government, the government for the French-speaking community, a Brussels-capital regional government and a government for the German-speaking community.

  1. Political crisis

Today, Belgian politics are dominated by three groups: the Christian Democrats, the Social Democrats and the Liberal Democrats. There are also nationalist parties, principally Flemish, and a Green Party. The complexity of Belgian politics is compounded by the fact that all Belgian political parties are divided into linguistic groups. Moreover, because of the Belgian Constitution, both Flemish and Walloons linguistic communities are granted equal powers in parliament. Although, bills can be passed without a majority of both linguistic groups, those that relate to specific issues cannot, requiring the consent of both language groups.                                  The general elections of 2007 have caused this troublesome problem of national fragmentation to arise once again. While negotiating to establish a new ruling party, Leterme advocated for a constitutional reform in order to give greater power to the linguistic communities. Consequently, the Flemish parties demanded that their francophone partners start to think about a further decentralization of power, threatening to use their majority in Parliament to start breaking up the electoral district around Brussels. This made the French parties prevent the formation of a national government and a massive lobbying for the formation of a separate Flemish state. The King, fearing that this crisis will gain momentum, established a caretaker government under former Prime Minister Verhofstadt.                                                                        After nine months of negotiations, compromise was reached that resulted in the transfer of some power from the central government to minor communities and Yves Leterme became Prime Minister. However, Leterme, the Flemish Christian Democrat, presented his Cabinet resignation in front of the King in July 2008 but it was rejected. Only in December did the King approve the second resignation. The failure of Leterme I government could be seen in the months of negotiations between the five parties forming the governing coalition regarding constitutional reform and electoral arrondissement. On 30th of December 2008, a new government under Herman Van Rompuy was sworn in by the king but in November 2009, the Prime Minister resigned in order to become the first permanent president of the European Council. Thus Leterme returned as Prime Minister. Problems immediately arose, since there was no consensus between the coalition partners regarding the split of the Brussels-Halle-Vilvoorde arrondissement. As a consequence, the Flemish Liberals and Democrats pulled out of the coalition and Leterme II Cabinet resigned in April 2010.                                                                     The elections in 2010 were won by the New Flemish Alliance in the Flemish speaking areas and the Socialist Party in the French speaking Belgium. Up until today, there were eight failed attempts to reach an agreement to form a new government, and thus, for more than 500 days, Yves Leterme’s Cabinet formed a caretaker government. Recently, Leterme announced that he will resign at the end of 2011, since he has been offered a position of deputy Secretary General of OECD.

  • Consequences

The lack of national government and the failure of political parties to reach a consensus made everyone question the division of Belgium. Regarding the citizen’s reaction to the political crisis that Belgium is facing, at the beginning, there were many quiet displays of national unity, such as Belgian flags appearing all over Brussels, hanging from windows and balconies. This was meant to be a message to politicians that they should form a new government and also as a demonstration of citizen’s loyalty to the Kingdom of Belgium. However, if we talk about passion, sadly it is present only on the Flemish nationalist and separatist side rather than Belgian.              Belgium faces today an important fiscal critical situation due to its ageing population, high unemployment and difficulties regarding the sustainability of public finances. The lack of a national government and the failure of Flemish and Walloon politicians to reach a compromise raise the question of whether the country should be split into an independent Flanders and an independent Wallonia. One outcome of a split in Belgium would be that Wallonia could become the 28th region of France[1]. The majority of Walloon parties consider that this would be the best outcome in the event of the partition of Belgium. Another outcome would be the incorporation of Wallonia, mainly the German speaking towns into Germany instead of France if the crisis in Belgium were to escalate.                                                                                                                   On the other side, the Flemish nationalist political parties seek a greater autonomy of their community and even the independence of Flanders. Whereas for Brussels, the recent plan[2] presented by Elio Di Rupo, the man appointed by Belgium’s King to break the political stalemate, proposed controversial electoral periphery changes around the Capital. The plan proposes the division of all the French speakers on the periphery, reducing them to nothing at an electoral level. Also, along with the boundary changes around Brussels, regional cantons would have been given a greater fiscal autonomy.

  1. Conclusion

The political crisis in Belgium started in 2007, when Prime Minister Yves Leterme was elected. Torn between the Flemish nationalists that asked for more devolution and the Walloons resisting it, the Prime Minister has opted to resign. His second government was as unsuccessful as the first and continues to act as a caretaker since, for more that 500 days, negotiations between the parties that won the 2010 elections failed to reach a consensus and form a federal government.                                                                                                                                        The magnitude of the political crisis is lessened by the fact that Belgium does not have serious foreign affairs or defence problems. Before the severe European sovereign debt crisis, Belgium was prosperous enough to withstand months of government inactivity. However, today, the public debt of Belgium is approximately 99% of its GDP. Another reason as to why Belgium responded is such a way to the crisis is the constitution that devolves many key areas to the regional governments, opposed to the American or Canadian federalism.                                              Now it is unclear what will happen. According to the latest news, the negotiators agreed on a large package deal regarding the institutional reform of the country, clearing the way for a new government, which might take its powers before the end of this year. Another option being debated is fresh elections. The other regards the splitting of Belgium, undoubtedly setting off a chain of dominoes in Scotland, the Basque country, Catalonia, even northern Italy. What is obvious is that Belgium appears to be used to the political deadlock and undoubtedly will emerge from the latest crisis, although it is not clear in what shape.


  1. ERK, Jan, Explaining Federalism-State, society and congruence in Austria, Belgium, Canada, Germany and Switzerland, Routledge, NY, 2008


  1. CASTLE, Stephen, Belgians Press Politicians to Form Government, published in New York Times, 23rd of January 2011,, consulted on 11.11.2011


  1. MULVEY, Stephen, Belgium goes a year from elections without government, BBC News, 13th of June 2011,, consulted on 11.11.2011
  1. The Belgian Constitution, Belgian House of Representatives, October 2007


  1. TRAYNOR, Ian, Why is Belgium facing a constitutional crisis?, The Guardian, 15th of September 2011,, consulted on 12.11.2011
  1. WINGFIELD, George, Belgium-Modern World Nations, Chelsea House Publishers, NY, 2008



[1] Marine le Pen’s, leader of France’s far-right National Party declaration, 22nd of July, 2011

[2] Elio Di Rupo’s, French-speaking socialist, declaration,  7th of July 2011

ianuarie 9, 2015

Lucrare de licență în domeniul tulburărilor de limbaj

Published lucrare la comanda

Importanţa limbajului în formarea şi dezvoltarea fiinţei umane precum şi tulburările care pot apărea în acest domeniu, au fost câteva din motivele care m-au determinat să aleg acest subiect pentru cercetare.

Limbajul este una din manifestările esenţiale ale trăirii omului. Încă din perioada copilăriei, copilul se foloseşte de limbaj pentru a face cunoscute  nevoile sale şi pentru a comunica celor din jur, sentimentele şi emoţiile trăite. Limbajul este un proces de mare însemnătate. Acesta este într-o strânsă  legătură cu gândirea dar şi cu celelalte procese psihice, având contribuţie atât la dezvoltarea noastră  psihică cât şi  personală. Altfel spus, prin intermediul său ,încă din primele zile ale vieţii, încercăm să  ne descoperim, să ne cunoaştem şi să ne înţelegem propria persoană şi  lumea ce ne înconjoară.

Prin intermediul limbajului, atât prin forma orală cât şi prin cea scrisă, se efectuează transmiterea cunoştinţelor şi experienţelor  în şcoală, astfel, fiind posibilă educarea şi instruirea fiinţei umane. Însă tulburările apărute în comunicare pot produce  efecte negative în formarea şcolară şi intelectuală a copilului. Când copilul intră în şcoală, acesta învaţă să se exprime şi să comunice cu ceilalţi printr-un alt mod şi anume limbajul scris.

După primii  doi ani  de şcolarizare sunt descoperiţi, tot mai mulţi copii care întâmpină dificultăţi în procesul de însuşire a scris-cititului. Această tulburare, dislexo-disgrafia, a fost numită de anumiţi oameni de ştiinţă ca fiind “o boală a secolului”, care riscă să transforme aproximativ 10% din oamenii Terrei în analfabeţi.

Perturbările apărute în comunicarea orală şi scrisă, reprezintă una dintre problemele ce conduc spre eşecul sau abandonul şcolar şi intelectual, dereglând integrarea socială  a copilului, prin instalarea unor trăsături caracteriale negative.          Copiii cu intelect normal, ca urmare a conştientizării, trăiesc dramatic manifestările tulburărilor de limbaj. Aceste lucruri ar putea servi la motivarea noastră de a ajuta micii şcolari  să treacă peste această “dramă”. Astfel, manifestările secundare vor dispărea, iar şansele integrării şcolare a copilului vor creşte în aceeaşi măsură.


ianuarie 9, 2015


Published lucrare la comanda

La ora actuală, se poate constata o creştere semnificativă a interesului acordat de către manageri activităţilor de marketing ce se desfăşoară la nivelul organizaţiilor. Este recunoscută importanţa pe care o joacă elaborarea şi implementarea unei strategii eficiente şi eficace de marketing în obţinerea unui avantaj competitiv care să permită organizaţiilor să obţină o poziţie avantajoasă pe piaţa pe care acestea activează. Recunoaşterea importanţei marketingului se datorează, în primul rând, dinamismului social-economic care a obligat companiile să se adapteze la mediul economic aflat într-o continuă schimbare. Acest dinamism a fost determinat de factori cum ar fi: dezvoltarea producţiei, schimbarea condiţiilor de viaţă şi de muncă ale consumatorilor, adâncirea specializării şi mutaţiile demografice[1]. Putem considera că marketingul joacă, în momentul de faţă, un rol vital pentru existenţa cu succes pe piaţă a oricărui tip de organizaţie.

Conceptul de marketing are în vedere faptul că obiectivele organizaţionale depind de identificarea nevoilor şi dorinţelor consumatorilor ţintă şi oferirea satisfacţiilor dorite într-o manieră mai eficace şi mai eficientă decât o face concurenţa[2]. Acest lucru subliniază perspectiva „outside-in” a marketingului: procesul de marketing începe cu o piaţă foarte bine definită, se axează pe nevoile consumatorilor, coordonează toate activităţile de marketing ce afectează consumatorul şi generează profit  prin crearea unor relaţii bazate pe satisfacţie şi valoare oferită consumatorilor[3].

Se poate observa că organizaţiile pun un accent deosebit asupra satisfacerii în condiţii superioare a nevoilor şi dorinţelor consumatorilor, lucru de altfel esenţial pentru a obţine o poziţie competitivă pe piaţă. Este subliniată importanţa orientării spre client ce reprezintă de fapt cel mai important avantaj al unei afaceri[4]. Consumatorul reprezintă, astfel, punctul central al activităţii de marketing ce se desfăşoară în cadrul organizaţiilor ce activează pe o anumită piaţă. Pentru a cunoaşte aşteptările şi nevoile consumatorilor este esenţială o studiere aprofundată a comportamentului de cumpărare şi consum pe care aceştia îl manifestă.

Acest comportament al consumatorului reprezintă rezultatul îmbinării a cinci procese elementare: percepţia, informaţia, atitudinea, motivaţia şi comportamentul efectiv. Dintre aceste procese un rol important îl joacă percepţia.

Percepţia reprezintă modul prin care o anumită persoană selectează, organizează şi interpretează informaţiile receptate din mediul înconjurător cu ajutorul simţurilor[5]. Pe scurt, aceasta reprezintă felul în care vedem lumea din jurul nostru[6].

Selectarea de informaţii se realizează prin intermediul celor cinci simţuri, intr-o manieră izolată sau în combinaţie[7]. Aceste simţuri pot determina modul în care sunt interpretate mesajele.

După ce sunt selectate, aceste informaţii sunt organizate. Organizarea informaţiilor reprezintă un proces ce presupune scanarea memoriei de lungă durată pentru a identifica categorii de stimuli care se potrivesc cu stimulii ce sunt resimţiţi prin intermediul celor cinci simţuri. Procesul de percepţie se încheie cu interpretarea informaţiilor ce formează o judecată evaluativă prin care se stabileşte dacă informaţia receptată provoacă plăcere şi care este importanţa acesteia[8].

Din analiza informaţiilor se poate observa importanţa pe care o joacă cele cinci simţuri în procesul perceptual. Prin intermediul acestor simţuri consumatorii sunt bombardaţi de o multitudine de inputuri senzoriale ceea ce conduce la imposibilitatea recunoaşterii totale a acestora şi la necesitatea de a realiza o filtrare a acestor imputuri. Pentru realizarea acestui obiectiv, consumatorii dispun, de regulă, de două mecanisme primare[9]:

  1. În cadrul primului mecanism se regăsesc receptorii senzoriali ce aparţin celor cinci simţuri care permit detectarea inputurilor senzoriale. Fiecare receptor dispune, de regulă, de anumite limite de senzitivitate, iar senzaţiile rezultă doar în cadrul acestor limite.
  2. Cel de-al doilea mecanism este reprezentat de două praguri critice ce funcţionează, de asemenea, între anumite limite de senzitivitate:
  • Pragul critic absolut: nivelul minim de energie al inputului senzorial care poate fi detectat;
  • Pragul critic diferenţial: diferenţa minimă ce poate fi detectată de către consumatori între diferitele inputuri senzoriale.

Există o serie de factori externi şi interni ce generează apariţia senzaţiilor. Cei mai importanţi factori externi ai senzaţiei sunt următorii[10]:

  • Culoarea: joacă un rol foarte important în cadrul activităţii de marketing. În general, un ambalaj mai colorat atrage mai multe priviri decât un ambalaj mai şters sau mesajele publicitare color sunt mai atractive decât cele alb-negru;
  1. Contrastul: trebuie realizat în strânsă asociere cu culoarea;
  • Mărimea: trebuie găsită formula cea mai potrivită care să conducă la maximizarea efectului dorit;
  1. Poziţia: este necesară analiza unor elemente ca poziţia pe care o au mesajele în cadrul suporturilor publicitare, locul de amplasare a anunţurilor etc. deoarece poziţionarea stimulului dorit în centrul vizual al consumatorului favorizează procesul de selecţie perceptuală;
  2. Intensitatea;
  3. Mişcarea.

În ceea ce privesc factorii interni ai senzaţiei, cei mai importanţi sunt[11]: atitudinile, aşteptările, motivele, gradul de cuprindere al atenţiei, apărarea perceptuală şi adaptarea.

Există două implicaţii ale percepţiei în sfera marketingului[12]: prima are în vedere facilitarea percepţiei stimulilor de marketing de către consumatori, iar cea de a doua are în vedere influenţarea modului în care consumatorii vizaţi percep caracteristicile unui anumit produs în raport cu oferta concurenţei.

Modul în care oamenii percep diferiţii stimuli din jurul lor constituie un proces foarte complex ce trebuie analizat în funcţie de scopul urmărit. În cazul publicităţii, percepţia joacă un rol extrem de important deoarece toate informaţiile prezentate trec prin filtrul perceptual al consumatorilor şi, prin urmare, trebuie identificate cele mai eficace modalităţi prin care se poate modifica, în direcţia dorită, comportamentul publicului vizat.



[1] Balaure, V. (coordonator), Adăscăliţei, V., Bălan, C., Boboc, Ş., Cătoiu, I., Olteanu, V., Pop, N.Al., Teodorescu, N., Marketing, Ediţia a 2-a, Editura Uranus, Bucureşti, 2003, p.17-18

[2] Kotler, Philip, Armstrong, Gary, Saunders, John, Wong, Veronica, Principles of Marketing, Ediţia a-3-a, Editura Prentice Hall, 2002, p. 15

[3] Ibidem

[4] Olteanu, Valerică, Management – marketing: o provocare ştiinţifică, Editura Ecomar, Bucureşti, 2002, p. 34

[5] Datculescu, Petre, Cercetarea de marketing: Cum pătrunzi în mintea consumatorului, cum măsori şi cum analizezi informaţia, Editura Brandbuilders, Bucureşti, 2006, p. 35

[6] Schiffman, L.G., Kanuk, L.L., Consumer Behaviour, Ediţia a 9-a, Editura Pearson Prentice Hall, 2007, p. 152

[7] Datculescu, Petre, op.cit., p. 35

[8] Ibidem

[9] Cătoiu, Iacob, Teodorescu, Nicolae, op.cit, p. 59-60

[10]Cătoiu, Iacob, Teodorescu, Nicolae, op.cit,  p. 62-63

[11] Idem, p.63-64

[12] Datculescu, Petre, op.cit., p. 40

ianuarie 9, 2015