Divizarea împrumuturilor in lucrarea de licenta între necesare și de lux este considerată irelevantă, deoarece raportat la funcția comunicațională și referențială îndeplinită de termenul specializat se conturează avantaje față de termenul autohton, printre care: circulația internațională, caracterul monoreferenţial și monosemantic care denotă precizie și brevilocvență.
Termenii străini împrumutați sunt adoptați cu ușurință de către vorbitori deoarece avantajele pe care le prezintă în special internaționalitatea le înlesneşte răspândirea, în plus de multe ori pentru conceptele, fenomenele, sau obiectele denumite (prin cuvintele împrumutate) nu există în limba autohtonă un termen mai convenabil decât însuși neologismul.
Invazia termenilor străini în fondul lexical românesc crează diverse păreri controversate în rândul lingviștilor și a oamenilor de cultură deoarece unii consideră binevenite aceste împrumuturi întrucât denumesc realități apărute recent în diferite domenii: ştiinţific, cultural, economic și înlesnesc modernizarea limbii și evoluția ei, iar alții consideră că apariția termenilor din alte limbi, preponderent engleză și utilizarea lor în detrimentul celor din limba autohtonă conduce la pierderea identității limbii, alterarea lexicului, și a specificului naţional etc.
Limba română nu este singura care se confruntă cu această problemă, contactul cu limbile vecine și implicit manifestarea influenței uneia asupra celeilalte este inevitabilă atâta timp cât limba este vie, utilizată și vorbită. Important de precizat este totuși faptul că limba română a manifestat deschidere către îmbogățirea lexicului prin împrumuturi, ospitalitatea ei față de inovațiile lexicale fiind un lucru atestat de către specialiștii amintiți mai sus. Limba română are o capacitate de selecție și asimilare verificată și demonstrată în invaziile anterioare la care a fost supusă: franceză, rusă, slavă etc.